Sunday, October 26, 2008

End task. "Have i really lost control?"

Oboseala.. O resimt, la fel ca toata lumea. Banuiesc. Oricum problema "unuia" e mai importanta decat problema "altuia". Pentru ca asa suntem facuti...

"Am o problema! Trebuie rezolvata! Acum" - multiplica textul asta X 10 si ce obtii? O succesiune de taskuri care trebuiesc puse in ordine a prioritatilor. Daca nu le faci lista, ajung un haos in capul tau si probabilitatea de rezolvare este minima. Insa, facand minunea asta, ajungi sa superi pe cineva, acel cineva care considera ca problema lui este mai importanta decat restul.

OK :). BUN. Acum beleaua: cum faci? Pe ce criteriu le ordonezi? Familie? Nivel de sangerare? Timp de raspuns? De-ar fi simplu ca intr-un limbaj de programare unde probabilitatile matematice de raspuns si actiune sunt FINITE si mai ales, fara optiunea poate.

Solutia sta, de fapt, in altceva. Nu in timpul tau de raspuns, nu in deciziile pe care le ei sau in relatiile pe care le ai. Ci in modul in care rezolvi problemele astea. Devii in iuresul mizeriilor un fel de dictator care isi impune regulile. "Daca vrei sa te ajut tre sa .. si sa..", "tu, mai asteapta!" etc. La final, cand ai majoritatea problemelor rezolvate si o oarecare usurare asupra umerilor, iti dai seama ca le puteai face altfel, mai usor, fara sa urli si sa te enervezi aiurea. Tot ce trebuia sa faci e sa te te ridici putin asupra situatiei si sa privesti "the whole picture".

Inca mai lucrez la modalitatea de levitare asupra situatiilor critice, la metode de escapada in locuri safe unde poti sa gandesti.

Any advice?

In fine... Cantati mah! Astia de la INXS